Povestea mea
Mi-am dat seama, de curând, că am devenit, pe nesimțite, un colecționar de povești. Povești ale celor dragi mie, povești ale oamenilor pe care îi întâlnesc în munca mea și pe care am privilegiul să îi însoțesc pentru o perioadă pe drumul vieții lor sau, uneori, chiar poveștile unor necunoscuți, întâlniți întâmplător – oameni care au ales să-și deschidă sufletul și să mă primească în lumea lor. Povești despre iubiri pierdute, despre trădare, despre victimizare, despre prietenii sfărâmate, vise spulberate, dezamăgiri de tot felul. Îmi place să ascult și să păstrez cu sfințenie secretul poveștilor primite. Mi se pare că nu există un dar mai mare decât să-ți poți oferi povestea fără teama de a fi judecat, cu încrederea că ea va fi prețuită și păstrată la loc sigur.
Sunt Emilia Lescai, poate viitorul tău terapeut, poate doar unul dintre oamenii care îți spun că viața merită trăită din plin. Pentru că știu din proprie experiență că pornirea spre drumul cunoașterii de sine necesită mult curaj și multă perseverență, te întâmpin cu brațele deschise în această călătorie a descoperirii și curiozității.
Sunt aici și îmi doresc să îți fiu alături, să te sprijin în această călătorie către Sine. Să te ajut să îți construiești o poveste cu sens, pentru tine însuți. Cred că a petrece timp cu noi înșine și a porni în această călătorie către înțelegerea Sinelui poate fi magic. Și mai știu că toți ne luăm din fiecare experiență trăită tot ceea ce avem nevoie.
Că te afli în acest loc, aici și acum, poate să fie momentul tău de conștientizare că meriți să trăiești o viață fericită și împlinită, în ritmul tău, și că totul începe cu tine. Iar dacă n-ai făcut-o deja, acum poate fi momentul în care alegi să îți scrii propria poveste.
Înainte de toate, este important pentru tine să cunoști câteva lucruri despre cea care te va însoți de-a lungul acestei călătorii, iar pe mai departe, sper că te va ajuta să afli care este alegerea potrivită pentru tine.
Ca psiholog,
Sunt Psiholog clinician, Psiho-sexterapeut, respectiv Psihoterapeut sistemic de familie și cuplu, cu Drept de liberă practică eliberat de Colegiul Psihologilor din România. Alte competențe relevante pentru profesia pe care am ales să o îmbrățișez – Life & Business Coach, Consilier Vocațional, Trainer/Formator, Consilier Dezvoltare Personală, Specialist Comunicare și Relații Publice.
Am absolvit Comunicare și Relații Publice, la Universitatea București, cu o experiență relevantă în domeniu, urmând ulterior drumul unei pasiuni de suflet, al psihologiei. Simt că aceasta este misiunea mea și sunt, cu adevărat, recunoscătoare că am găsit-o.
După terminarea celor două facultăți, am urmat și absolvit cursurile următoarelor programe masterale/formări în regim masteral:
- „Comunicare și relații publice”, Universitatea București;
- „Psihoterapie sistemică de familie și cuplu” – Institutul de sexologie, Cluj Napoca;
- „Psihologie clinică și psihoterapie” – Institutul de sexologie, Cluj Napoca;
- „Sex-terapie sistemică de familie și cuplu” – Institutul de sexologie, Cluj Napoca.
În prezent, urmez cursul masteral „Psihologie clinică și intervenție psihologică”, București.
Alte cursuri relevante – Introducere în hipnoterapie.
Școli, formări, specializări, diplome, licențe, atestări există toate pentru oficializarea și reglementarea în litera legii. Nimic din ceea ce spun cărțile nu are valoare, dacă nu ajunge și la suflet. Darurile acestea minunate, viața și fericirea, înseamnă să fii, dar nu oricum, ci să fii bine. Cred în durerile vindecătoare și în curajul de a merge în cotloanele cele mai întunecate, pentru că de acolo se vede cel mai bine lumina.
Ca om,
Cu ani în urmă, atunci când m-am confruntat pentru prima oară cu nevoia de a consulta un psiholog, am avut un sentiment de ușoară teamă și asta pentru că mi-am pus întrebarea cum este omul căruia urmează să îi împărtășesc câte ceva despre mine și despre viața mea.
Dacă și tu ai această întrebare, lasă-mă să îți împărtășesc cu drag povestea mea, lumea văzută prin ochii mei, și să te liniștesc, spunându-ți – chiar dacă este dificil să-ți spui povestea, cumva te vei simți mai bine și mai plin de speranță că ai spus-o!
Mi-aș dori ca întâlnirea cu mine să fie o invitație la a privi, puțin mai structurat, către lumea ta interioară. Nu îți promit magie, dar o poveste coerentă și cu sens despre propria viață este mai mult decât magică!